Trei cai de pierdere a libertatii

Vorbeam deunazi cu frate miu despre libertate. Concept/realitate obsedant pentru mine de foarte multi ani. Probabil cel mai corect ar fi sa zic ca am inceput sa reflectez cu adeverat despre ceea ce presupune libertatea atunci cand aceasta mi-a fost luata. In cazul meu libertatea mi-a fost luata/diminuata prin trei cai : propria-mi prostie/ignoranta, institutional, fiziologic.

Sa analizam lapidar prima modalitate prin care mi-a fost luata/restrictionata libertatea. Prostia/ignoranta proprie. Cred ca am defecte legiune si nu am nici ambitia si nici nesimtirea sa afirm ca va veni o zi cand acestea o sa dispara. Ceea ce insa sper este sa am mereu minima luciditate sa realizez cand am facut o prostie. Nu la fel a fost cazul in primii 16 17 ani de viata cand ignoranta/prostia nu ma lasa sa realizez cand faceam ceva rau/gresit sau bun. Atata timp cat esti ignorant/prost nu ai cum sa fii liber. Libertatea presupune cunoastere. Liberul arbitru este faurit din aceeasi substanta cu facultatea cunoasterii. Inainte de a manca din pomul cunoasterii protoparintii nostrii erau ignoranti si automat neliberi.

A doua cale prin care am pierdut libertatea a fost boala. Este plicitisitor sa vorbim despre asta si prea actual. Cel mai bine este insa sa cititi Muntele Vrajit de Thomas Mann si sa intelegeti ceea ce zice Settembrini care nu gasea nimic romantic, de dorit in boala, ci vedea lipsa libertatii. Vedea diminuarea individului prin actiunea bolii. Concluzionand – boala iti ia libertatea, fizica si in oarecare masura si psihica.

Bun, a treia cale este cea institutionala. De data mai recenta pot zice ca ceea ce traim de un an de zile este de departe cea mai brutala interventie institutionala in ceea ce priveste propria libertate. Mi se interzice sa ies luni de zile din casa, mi se impune o ora la care sa revin acasa, mi se impune sa port masca, mi se impune oarecum sa iau in calcul vaccinul, mi se impune sa nu-mi vad apropiatii in mod direct, etc. Bratul lung al statului imi arata pe zi ce trece ca libertatea individului este foarte foarte fragila si la ne indemana individului.

La fel ca si sanatatea – omul ajunge sa o pretuiasca atunci cand a pierdut-o. In ceea mai mare parte a vietii traim intr-o stare de amortire. Credem ca o sa trecem ca gasca prin apa prin viata si ca la final o sa fie o trecere lina spre ceva frumos ce cutumiar numim Rai. Necazul este ca cei care sunt in spatele cortinei au puterea sa decida si o fac din plin. Individul vede ca de fapt libertatea sa este direct proportionala cu vointa unora la a caror masa nu este niciodata invitat.

Problema filosofica pe care mi-o pun este – ce poate spera individul in ceea ce priveste spectrul liberei alegeri ? Pana unde se extinde libertatea noastra ? Sau oare, cum zic astia la reclame, ne gasim deja intr-o « lume noua », unde va fi nevoie sa ne adaptam noilor valori si sa gandim noi definitii ale unor concepte precum Libertatea ?!

Tablou : H Bosch, Corabia nebunilor. Sursa: Net