Despre draci si LGBT

Ce forma ia dracescul in societatea romaneasca sau de ce nu merg la referendum-ul pentru o familie traditionala

Cele mai infricosatoare filme de groaza pe care le-am vazut au fost acelea unde manifestarea fortelor malefice ramanea nevazuta. Nu stiai de unde te inhata dracul. Romania in mic pot sa o asociez, partial, unui astfel de film.

 

De ce fac asocierea asta ?

Simplu : mergi la spital cu o boala iesi cu alta, sau mai grav mori; faci un drum cu masina dai de un « damp »/groapa, iesi in decor, si poti da ortu’ popii ; vrei sa-ti desfasori activitatea corect intr-o institutie publica fara sa faci compromosiuri, se fac presiuni pana ori te conformezi ori « zbori » ;  saracia si mizeria au impins sute de mii de familii sa ia calea pribegiei, mamele si nevestele noastre sa mearga la ingrijit batrani pe la bogatii Europei. Ce poate fi mai de la dracu’ decat sa stai departe de cei dragi ?! Cine iti aduce anii inapoi ?

Asadar pentru mine dracul in societatea romaneasca care ar trebui exorcizat este expresia coruptiei generalizate, a nepotismului, a servilismului, a prostiei, a uratului care ne amaraste viata de zi. Nu regasesesc printre cele enumerate "problemele" cauzate de comunitatea LGBT.

De ce nu merg la referendum ?

Simplu : ceea ce vor astia prin referendum nu diminueaza si nici nu estompeaza vreunul dintre relele mentionate mai sus. Dimpotriva. Excludem categorii sociale minoritare de la exprimarea preferintelor lor emotionale/intime. La ce am face-o ? Sa dam satisfactie unei BOR care de mult nu mai este o institutie credibila ? Sau unor gaze politruce care vor sa traga profit din asta ?

[2018]

Crestin?

Mai demult, dar nu foarte, pasii imi ajunsera la manastirea de la Cartisoara, in drum spre Balea Lac. Insotit fiind de nevestica si de o prietena frantuzoaica. Cum am intrat in curtea manastirii am si fost abordati de o maicuta care ii zice direct sotii-mii " Auziti, domnu nu e credincios (recte io) si cred ca nici doamna (recte frantuzoaica), asa ca pentru ei taxa de vizitare a manastirii este de 20 de lei". Dupa indelungi negocieri, prietena frantuzoaica, dupa ce a marturisit ca este credincioasa, dar catolica, si a consimtit sa isi faca crucile cuvenite si sa se inchine la icoanele indicate a fost scutita de cei 20 de lei si lasata in pace. In ceea ce ma priveste am preferat sa ies din mannastire in parcarea din fata. Stand si stand am inceput sa cugetez si mirarea mi-a cuprins cugetul " A dracu (Doamne iarta-ma!) maicuta cum citeste ea sufletu omului!?" Da pe langa asta ceea ce nu am inteles si inca nu inteleg - daca dadeam 20 de lei nu mai eram a lu dracu eram a lu Dumnezeu, eram mai frecventabil?! Pur si simplu halucinant!

[2015]

Iubirea ca Har

 Iubirea cred, dupa inteligenta-mi nu foarte sclipitoare, este mai degraba un context. Sau cel putin creatoare de context. Acolo unde te simti protejat, unde nu simti minusurile de esenta, unde te detasezi de mania innebunitoare a ajungerilor materiale, a competitiilor cu lumea si cu sine. Iubirea este acel context al plenarului, al completului sufletesc. 

P.S. Vorbeam cu un foarte drag prieten (Emi se numeste :)  ) despre o situatie paradoxala in care se gasesc unii dintre semenii nostrii (poate si noi cateodata) cand  isi dau seama ca cel mai greu si cel mai greu, de fapt imposibil, este sa cuceresti iubirea sau prietenia cuiva. Ce se face omul cand realizeaza ca cele mai de valoare daruri sunt acelea care se obtin prin har?! De mii de ori sa te dai peste cap si sa te tavalesti nu poti face pe cineva sa te iubeasca fie el/ea iubit/a sau prieten/a daca respectivul/a nu simte nimic pentru tine sau nu este dispuns/deschis catre a simti.

[2015]

Zeii "rasu-plansu"

 Niciodata nu am inteles cum vine aia sa-ti faci "idoli" din oameni. Inteleg sa crezi intr-un dumnezeu sau intr-altul dar sa te inchini la om mi se pare derizoriu. Cum poti sa te inchini unuia/uneia care mai devreme sau mai tarziu va deveni casa/carcasa unora cu multe picioruse? Dar mai ales cum sa fii plin de reverberatii mistice in fata unei fiinte neajutorate? La ce ne ajuta sa ne credem unii mai mari/importanti decat ceilaltii? Suntem niste biete fapturi imbarcati pe aceeasi arca care mai devreme sau mai tarziu va plonja in adancuri. Singurl lucru care cu adevarat este liantul dintre noi este tragismul conditiei noastre. Inzestrate cu suficienta minte de a ne diferentia de animale dar cu mult mai putina putinta decat zeii pentru a ne pune in aplicare planurile pana la capat. Ceea ce ramane sunt doar acele proiecte micute derulate sub imperiul timpului foarte scurt avut la dispozitie si cu o finalitate limitata.

 Dez(vrajirea) 

Societatile deschise/plurale merita sa subziste si numai din simplul fapt ca pana la urma devoaleaza impostura.

 Sa sicem ca in interiorul unei comunitati mici, "postura de Batman"- vocile critice, este imposibil de adoptat (din varii cauze, cel mai adesea de frica), totusi pana la urma ea se va manifesta prin interventia exteriorului supra-comunitar.

 Atunci cand "dezvrajirea" va avea loc si impostura va fi expectorata, comunitatea, desi timorata la inceput, din nestiinta si nesiguranta privind viitorul, se va resimti renascuta. Va incepe sa recreeze valori, sa puna in discutie funamentele care au stat la baza falsei poleieli. Va invata sa fie decenta. Se va indrepta spre normalitate. 

Pentru unul din exterior membrii unei comunitati care traiesc in impostura par asemenea sectantilor din interiorul unei secte decuplate de lume. Cel mai adesea exista Lider care genereaza "valori", care aloca recompense simbolice si materiale, care se inconjoara de o "armie" dispusa sa abjure de la orice dimensiune morala. 

Ferice de cei care se elibereaza! Chiar daca traiesc in minorat, atat timp cat acest minorat este unul asumat, curat, real, este de un infinit de ori mai bun decat o impostura gigantica.

(2015)