Niciodata nu am inteles cum vine aia sa-ti faci "idoli" din oameni. Inteleg sa crezi intr-un dumnezeu sau intr-altul dar sa te inchini la om mi se pare derizoriu. Cum poti sa te inchini unuia/uneia care mai devreme sau mai tarziu va deveni casa/carcasa unora cu multe picioruse? Dar mai ales cum sa fii plin de reverberatii mistice in fata unei fiinte neajutorate? La ce ne ajuta sa ne credem unii mai mari/importanti decat ceilaltii? Suntem niste biete fapturi imbarcati pe aceeasi arca care mai devreme sau mai tarziu va plonja in adancuri. Singurl lucru care cu adevarat este liantul dintre noi este tragismul conditiei noastre. Inzestrate cu suficienta minte de a ne diferentia de animale dar cu mult mai putina putinta decat zeii pentru a ne pune in aplicare planurile pana la capat. Ceea ce ramane sunt doar acele proiecte micute derulate sub imperiul timpului foarte scurt avut la dispozitie si cu o finalitate limitata.
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire